24 IANUARIE – ZIUA UNIRII PRINCIPATELOR

By Ion Iliescu
(nu l-am ales pe Ion Iliescu pentru că mi-ar plăcea ca om politic sau ca fost președinte de stat, nu vreau să fac nici o aluzie sau campanie vreunui partid, ci pur și simplu mi-a plăcut textul de pe blogul său, mie fiindu-mi greu să redactez un text cu privire la acest subiect, caracteristic zilei de 24 ianuarie)

<<Aniversăm astăzi un moment crucial din istoria poporului nostru: Unirea Principatelor Moldova şi Ţara Românească, la 24 ianuarie 1859, eveniment ce a pus piatra de temelie a statului român modern. Pe această temelie s-a înălţat apoi edificiul întreg al unităţii noastre naţionale, consfinţit în 1918 la Alba Iulia.

Toate faptele ce evocă biruinţa idealului de unitate naţională au o rezonanţă aparte în conştiinţa poporului nostru, un loc privilegiat în calendarul istoriei româneşti.

In urmă cu 151 de ani, aspiraţia unităţii naţionale vibra în întreg spaţiul românesc, ca o poruncă a istoriei noastre zbuciumate, ca un îndemn ce venea din sentimentul viu al unităţii noastre de obârşie şi de limbă, de cultură şi istorie, din conştinţa naţională de expresie modernă, făurită pe temeiul legăturilor culturale şi politico-economice statornicite de-a lungul veacurilor între cele trei state româneşti.

Cronicarii au relevat pecetea Romei şi a latinităţii asupra limbii şi obiceiurilor noastre, sădind în sufletul poporului convingerea că toţi “de la Râm ne tragem”. Marii noştri voievozi şi-au dat mâna de atâtea ori pentru a înfrunta valurile potrivnice ale istoriei, înţelegând că unirea este chezăşia păstrării fiinţei noastre pe glia străbună.

Pentru dreptul la identitate şi unitate naţională s-au jertift Constantin Brâncoveanu şi Tudor Vladimirescu, pentru idealul emancipării sociale şi naţionale au luptat cu insufleţire revoluţionarii de la 1848, dintre care cei mai mulţi au devenit artizanii Unirii pe care o sărbătorim astăzi. Cunoscutul îndemn al poetului – “Vin’ la Milcov, cu grăbire / Să-l secăm dintr-o sorbire!” – avea ca temei unitatea de cuget şi simţire a neamului românesc, existenţa sa neîntreruptă în vatra rotundă a vechii Dacii. Unirea a fost posibilă datorită pilduitoarei convergenţe de interese şi aspiraţii dintre popor şi marii bărbaţi ai neamului, fapt care a determinat dubla alegere, la 5 şi 24 ianuarie 1859, a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al celor două Principate.


Insufleţită de militanţii unionişti – în frunte cu Vasile Alecsandri, Mihail Kogălniceanu, Costache Negri, Dimitrie Bolintineanu, Alexandru Ioan Cuza, Alecu Russo, Ion I. Brătianu şi mulţi alţii -, ideea unirii a avut un puternic suport emoţional în toate categoriile sociale. Exprimând acest sentiment obştesc, Mihail Kogălniceanu a făcut, alături de alţi fruntaşi ai vremii, o pledoarie convingătoare pentru Unire, afirmând în Adunarea ad-hoc a Moldovei: “Dorinţa cea mai mare, cea mai generală, aceea hrănită de toate generaţiile trecute, aceea care este sufletul generaţiei actuale, aceea care, împlinită, va face fericirea generaţiilor viitoare, este Unirea Principatelor într-un singur stat, o unire care este firească, legiuită şi neaparată”.>>

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: